Zilele medicale ale Spitalului Clinic de Urgenta „Agrippa Ionescu”

Pe 24 şi 25 mai 2019, Spitalul Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu” şi Direcţia Medicală a Serviciului Român de Informaţii organizează prima ediţie a Zilelor Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Societatea Română de Medicină Internă şi Asociaţia Chirurgilor Plasticieni din România, sub patronajul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” şi al Academiei de Ştiinţe Medicale.

În cadrul ediţiei de debut se vor aborda problematici complexe din specialităţiile cardiologie, medicină internă, cardiologie intervenţională, tehnici operatorii în chirurgie cardio-vasculară, gastroenterologie, hematologie, boli infecţioase, precum şi din specialităţiile oftalmologie, orl, chirurgie generală şi chirurgie plastică.

Lucrările vor fi moderate de şefii de secţie din Spitalul Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

De asemenea, în cadrul conferinţei vor fi prezenţi trei invitaţi de marcă, recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional:

Domnul Prof. Dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, membru în Comitelul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu lucrarea „Rolul vaccinării în prevenirea rezistenţei la antibiotice”, temă prezentată şi în conferinţa miniştrilor sănătăţii din U.E. care a avut loc la Bucureşti în luna februarie 2019.

Doamna Prof. Dr. Luiza Spiru, Medic Şef Secţie la Clinica Universitară de Geriatrie Gerontologie, coordonator al Centrului de Studii Clinice la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi preşedinte al Fundaţiei „Ana Aslan Internaţional”, va prezenta două teme de interes la nivel european în domeniul managementului stării de sănătate – „Managementul profesional al stresului” şi „Determinarea vârstei biologice”.

De asemenea, conferinţa se va bucura de prezenţa doamnei doctor in stiinte medicale Mona Munteanu, director centrului de bilanţ non-invaziv al fibrozei hepatice – Spitalul Pitié Salpêtrière din Paris, director ştiinţific al companiei „Biopredictive”. Dr. Mona Munteanu va prezenta tema „Evaluarea non-invazivă a ficatului la pacienţii cu risc metabolic.

Descarcati agenda evenimentului