Atitudinea populației față de vaccinuri și vaccinare

Polemica născută pe rețelele de socializare între taberele provaccin și antivaccin devine acum dezbatere publică bazată pe studii profesioniste.

Prima cercetare sociologică profesionistă care vizează atitudinea întregii populații față de vaccinare și vaccinuri a fost realizată în februarie 2019, de INSCOP, pentru Societatea Națională de Medicina Familiei.

Studiul arată că 62,7% din populație este de acord cu ideea vaccinării obligatorii în cazul copiilor, iar 81.1% dintre cei chestionați sunt de părere că vaccinarea copiilor este necesară. Puțin peste jumătate dintre români sunt de părere că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile.

Un alt aspect important al studiului vizează sursele de informare în domeniul vaccinării. Aproximativ două treimi dintre respondenți sunt de părere că părinții trebuie să discute cu medicul de familie despre îngrijorările legate de vaccinarea copiilor lor. În ce privește ordonarea surselor de informare,medicul de familie este pe primul loc cu o pondere de 66,4%, dar canalele de comunicare online și offline sunt de asemenea o sursă importantă pentru a afla beneficiile, riscurile, calendarele sau schemele de vaccinare.

INSCOP Research: „Cercetarea sociologică relevă o atitudine ambivalentă a unei părți a populației față de vaccinuri și vaccinare, ceea ce reflectă faptul că percepțiile raționale asupra acestui subiect sunt viciate semnificativ de o serie de mituri care alimentează neîncrederea și impun necesitatea unor campanii solide de informare și educare, mai ales a tinerilor, cu privire la rolul pozitiv al vaccinării asupra sănătății publice. Majoritatea românilor sunt de acord cu vaccinarea, procentul concetățenilor noștri care refuză vaccinul și vaccinarea fiind foarte mic. Există însă un segment de populație semnificativ care nu este pe deplin convins de principiile vaccinării, ezitant, acest segment fiind probabil cel mai vulnerabil la eventuale mesaje antivaccinare”.Studiul va fi folosit de Grupul de Vaccinologie al SNMF pentru a realiza o serie de recomandări și propuneri de strategie de comunicare medicilor de familie.De asemenea, studiul va fi pus la dispoziția Ministerului Sănătății și Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate pentru ca, împreună, specialiștii să folosească toate instrumentele științifice pentru crearea de politici coerente și eficiente în domeniul vaccinării, în concordanță cu dorințele și așteptările populației.

 

Sondajul de opinie la nivel național a fost realizat de INSCOP Research în perioada 21 ianuarie–11 februarie 2019 pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Studiul a fost comandat de către Societatea Națională de Medicina Familiei și proiectat cu sprijinul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București și al Societății Române de Microbiologie. Volumul eșantionului de tip multi-stratificat, probabilistic a fost de 2115 persoane și este reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ±2,1%, la un grad de încredere de 95%.