Alexandru Rafila, ales membru în Comitetul Executiv al OMS

Prof. dr. Alexandru Rafila a fost ales membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a aprobat vineri prin vot nominalizarea din partea Regiunii Europene a OMS a prof. dr. Alexandru Rafila drept membru în Comitetul Executiv al organizaţiei, potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii.

Comitetul Executiv al OMS este compus din 34 de membri calificaţi din punct de vedere tehnic, aleşi pentru un mandat de trei ani, şi dezbate şi aprobă agenda Adunării Mondiale a Sănătăţii şi rezoluţiile care vor fi supuse aprobării celor 194 de state membre.

Totodată, Comitetul Executiv se reuneşte la Geneva în cel puţin două sesiuni pe an şi propune statelor membre principalele direcţii de acţiune la nivel global pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă în domeniul sănătăţii stabilite de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Unul dintre obiective se referă la asigurarea unei vieţi sănătoase şi bunăstării pentru toţi locuitorii, iar statele membre sunt îndemnate să adopte deciziile politice şi administrative necesare pentru realizarea acestor deziderate.